Imi plac pisicile. Mult. - asta in loc de auto-prezentare :)
Oricine ma cunoaste stie deja asta si se impaca cu gandul. Pt ca dupa 30 ani de adorat specia pisiciasca e greu sa mai sper la o reformare semnificativa. Sau sa mai vreau.
Imi plac pisicile pt ca sunt asa sigure pe ele incat STIU ca le iubesti desi nu o arati mereu si se comporta ca si cum AR MERITA iubirea ta apriori (mi-as dori deseori sa le pot copia din punctul asta de vedere)
Am desigur preferinte - ca si in cazul barbatilor, ochii verzi si privirea inteligenta sunt la mare pret, iar blana incalcita si leneveala ma dezamagesc.
Imi plac totusi toate pisicile (poate cu conditia sa aibe par) si orice fel de pisici - chiar si suparate, lasatoare de MULT par, somnoroase si fara chef de joaca.
Pentru ca au capacitatea sa se schimbe, sa-si adapteze comportamentul dorintelor stapanului.
Nu o fac intotdeauna - mandria e lucru mare, dar O POT face cand le avantajeaza (un bol de laptic face minuni).
Mi se spune ca sunt pisicoasa. Si ca-mi place sa ma pisicesc. O iau ca un compliment!
Imi place enorm, recunosc - cand am cu cine si de ce. Cand nu, nu e nevoie sa ma cunoasca toata lumea , nu? Suntem totusi o societate a instrainarii de cel de langa tine.
Vreau sa cred ca pot fi la fel de adaptiva ca si o pisicuta persana cand "stapanul" (sau interesul - ce cuvant urat!) o cere. In ultimul timp nu am fost, dar nu e niciodata timpul pierdut.
Cine zice ca 30 e o varsta psihologica?
Eu nu simt nici o schimbare fizica sau psihica dupa 'the big 3". Poate cateva riduri din jurul ochilor se vad putin cand nu intind bine fondul de ten...sau poate ma dor picioarele mai mult dupa 10 ore pe tocuri...si? Apusurile ma emotioneaza la fel de mult ca intotdeauna, asa ca nu-mi fac probleme.
Today is the first day of the rest of my life!
Am zis. Si azi e o zi frumoasa foc (cu exceptia obisnuitului vanticel de dimineata mulat perfect pe praful ireal din Pipera), ceea ce-mi da sperante.
Si maine? Vom vedea. Si ne vom pisici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu